A fost comentariul lăsat de o persoană care a ales să își exercite dreptul la liberă exprimare, în mediul online, ca răspuns la un articol publicat pe Platferma. Foarte rapid a fost urmată de alții care au avut ceva negativ de subliniat. Am reținut că roșiile mele nu sunt cizme de piele, nu sunt poleite cu aur și nici nu sunt parfumate cu Coco Chanel ca să coste atât. Mărturisesc că am fost ușor oripilată. Nu din cauza criticilor în sine ci din cauza ignoranței criticilor care și-au permis să ne atace cu agresivitate și ironie fără ca măcar să citească articolul.

Persoanele din jurul meu știu cât de mult urăsc conflictele. Din acest motiv nici nu am răspuns la respectivele comentarii. Nu datorită fricii sau vreunui complex, ci datorită mamei mele care m-a invățat de la o varstă fragedă că, în unele cazuri, indiferența este cea bună armă și cea mai bună protecție.  Astfel, răutatatea lor a rămas un act neinteresant.

Chiar și așa, pentru câteva zile, am revenit la postare și am recitit comentariile. Meditând la starea de spirit pe care mi-a creat-o această situație, am realizat că nu am niciun motiv de îngrijorare. Nu voi avea niciodată pe listele de comenzi astfel de persoane deoarece toți cei care primesc roșiile Buniol înțeleg ce facem și, mai ales, îmbrățișează sistemul nostru de valori. Cu toții suntem, cel puțin, o comunitate dacă nu chiar o familie. În acest context, sunt ferm convinsă că niciunul dintre noi nu va afirma vreodată că roșiile Buniol: “sunt doar roșii, cresc singure, le pui doar apă”.

Pentru familia Buniol, roșiile sunt mai mult decât atât. Ar fi minunat dacă ar crește singure. Atunci tata nu ar mai fi atât de obosit după o zi în grădină și nici eu nu aș mai avea nopți nedormite de fiecare dată când plouă. Dacă ar fi vorba doar de udarea unei plante atunci chiar că aș sta pe o idee de afaceri de milioane.

În realitate, nivelul de calitate spre care țintim în fiecare an este rezultatul a cinci ani de studiu și de experimentare, în care am descoperit ce merge și ce nu merge pentru grădina noastră. Au fost momente de reală dificultate. Acum doi ani eram în stare să scot din pământ jumătate de cultură deoarece credeam că s-au îmbolnăvit când de fapt era doar arsură solară. Acum trei ani a pierit toată cultura din cauza manei. Anul trecut am descoperit că toate plantele erau scoase din pământ de o familie de cărtițe și asta datorită faptului că plantele ne-au arătat că suferă, că ceva nu este în regulă. Succesul nostru în grădină implică cheltuieli cuantificabile (semințe, țevi, sârmă, energie electrică) dar și cheltuieli necuantificabile (timp, efort, cunostințe, implicare, voință și, da, foarte multă dragoste pentru plante).

Aș fi vrut ca prima postare pe blogul Buniol să nu fie într-un astfel de registru negativist dar nimic nu mă motivează să scriu cum o face nedreptatea. Le mulțumesc celor care au îndrăznit pentru că mi-au dat și mai multe motive să-i apreciez pe cei care primesc în fiecare an cutia de roșii Buniol.

Cu drag de roșii,

Claudia